Dacă ajungeți prin Bretania, în orașul-stațiune Saint Malo merită să vizitați Marele Acvariu (le Grand Aquarium) unde puteți descoperii 12.000 de exemplare de pești și animale marine din toată lumea care traiesc in peste 3 milioane de litri de apa. Acest acvariu a fost deschis in 1996, iar de atunci s-a extins in continuu s-au adaugat noi zone, astfel incat, în ziua de azi cuprinde foarte multe secțiuni extrem de captivante:

• camera atlantică (cu baracude),
• zona laboratorului (cu piranha și caluți de mare),
• zona crabilor japonezi gigantici,
• colecția tropicală (cu țipari, pești scorpion),
• zona galionului foarte frumos amenajată (unde se pot vedea două specii de rechin),
• zona pădurilor ecuatoriale (cu broaște țestoase)
• sau piscina în care se pot chiar mangaia peștii și stelele de mare.

Una dintre cele mai mari atracții este acvariul circular cu rechini cu  exemplare de până la 3,30 m lungim sau câteva broaște țestoase gigant.

Cea mai interesantă a fost plimbarea cu simulatorul Nautilus, un submarin în miniatură care imaginează o plimbare subacvatică printre mii de specii de pești și peisaje marine, atât de veridică încât ai senzația că este reală.

Articol de pe Jurnal de Medic.

Sylvain Cotigny m-a sunat. El prezinta emisiunea “Vivre en Normandie” la Radio France Bleu Basse Normandie. Este o emisiune care prezinta in fiecare zi o comuna sau o statiune din Normandia. Saptamana asta e prezentata comuna Pont Farcy in care locuim si noi de 1 an si jumatate. A vrut sa stea de vorba si cu medicul comunei. Puteti asculta interviul aici:

p.s. avand in vedere ca interviul a fost luat la ora 8 dimineata, puteti face abstractie de greselile de pronuntie sau altele…

Articol de pe Jurnal de Medic.

Ieri a venit la cabinet o pacientă pe care nu am mai văzut-o din luna decembrie 2011. M-am șocat! A slăbit 29 de kg. Secretul: operația Gastric-Sleeve.

Prin acest tip de operaţie, o porţiune mare din stomac, cam 2/3,  este îndepărtată şi astfel i se reduce considerabil volumul, la cca 100 ml. Consecinţa este faptul că pacientul va putea mânca mai puţin şi se va simţi sătul după ingerarea unei cantităţi mici de alimente. Senzaţia de foame, de asemeni este mult diminuată pentru că odată cu porţiunea de stomac eliminată s-au îndepărtat o mare parte din receptorii specializaţi în eliberarea hormonilor responsabili de creşterea apetitului.

Cu alte cuvinte, pacienţii cu gastric sleeve mănâncă puţin, nu se plâng de foame şi se satură foarte repede.

Operația Gastric-Sleeve se realizează laparoscopic iar recuperarea pacientului este rapidă.

Deși am probleme destul de mari cu greutatea, sincer mie mi-ar fi frică să apelez la această operație. Majoritatea pacientelor care au slăbit printr-o metodă chirurgicală vin la cabinet deprimate, că li se întinde pielea, că li s-au lăsat sânii, că nu mai pot mânca nimic,  că au dureri abdominale, grețuri și foarte des vărsături. Aparent, îmbrăcate sunt în sfârșit așa cum și-au dorit, ar trebui să fie fericite dar din păcate apar întotdeauna alte probleme…

Articol de pe Jurnal de Medic.

În ultimul timp am avut mai multe cazuri de hiperferitinemie (vreo 8), adică de creșterea feritinei în sânge. Feritina este principalul depozit intracelular de fier și este cel mai sensibil test de laborator pentru depistarea anemiei prin deficit de fier, asta în cazul în care este mică.

Dar la mine în cele 8 cazuri a fost mare. De obicei nu mai investigam în continuare pacienții și îi trimiteam la un medic gastroenterolog cu suspiciunea de hemocromatoză, o boală genetică care credeam eu că e rară, până am aflat că 1 din 300 de francezi au această boală.

Săptămâna asta m-am hotărât să îl sun pe gastroenterologul cu care lucrez să îl întreb câte ceva despre hiperferitinemiile găsite. Foarte deschis să îmi dea cât mai multe informații mi-a propus să trec pe la el pe la clinică să discutăm. Mă întreb câți dintre foștii mei profesori ar face asta, mai ales că era în orele de consultații!! (eu sper că totuși sunt unii care ar face…).

Cum aveam drum ”la oraș” m-am dus pe la domnul doctor, ocazie cu care am aflat că dumnealui este medicul referent pt hemocromatoză la CHU Caen (Centre hospitalier universitaire).

M-a primit în biroul lui de consultații, în care are un covor persan, din acela cu multe modele și culori și bineînțeles o bibliotecă plină de tratate. A luat domnul doctor un pix și niște foi albe și mi-a explicat foarte clar și pe îndelete ce e cu hiperferitinemiile astea. Parcă eram din nou studentă și luam ore în particular

Când m-am întors de la clinică nu mă mai puteam mira câtă răbdare și binevoință a avut acest medic care e dispus să mă ajute la început de carieră.

Articol de pe Jurnal de Medic.

Tussaud nu e numele ei real dar rimează. În plus chipul ei ridat și plin de fond de ten mă duce cu gândul la vestitele muzee de ceară cu același nume: Madame Tussaud.  Este o pacientă la care la început îmi era frică să merg. De cum intri în curte, totul e sinistru. Cruci, probabil și morminte doar că li s-a pierdut urma, statuete nud din piatră în mărime naturală, copaci imenși și câțiva păuni cu penele lor colorate. Casa la fel, sinistră și ea. În fine, cu această doamnă tot timpul am discuții amuzante. Una dintre ele am scris-o mai jos, altele mai urmează.

- Madame Cheriches (a se citi șeriș), aaa pardon Docteur Cheriches(șeriș)

- Oui Madame Tussaud!

- Știți, de la un timp am tulburări de echilibru, nu mă mai țin bine picioarele.

- Oui Madame, știu!

- O la la la la!!! C’est épouvantable! (Adică dezagreabil, detestabil, insuporabil. Expresia asta o folosește tot la a 2-a frază). Am nevoie de ceva de care să mă sprijin, cu bastonul nu mă mai descurc.

- Aveți nevoie de un deambulator, adică de un cadru rigid pe care să vă sprijiniți. Vă fac acum o rețetă!

- Stați puțin. Știți eu am nevoie de el la etaj.

- Nu contează! E util și la etaj și la parter. Îl scriu.

- La parter nu am nevoie, că mă sprijin de căruciorul cu care îmi aduc mâncarea.

- Bine. O să îl folosiți numai la etaj.

- Păi da că acolo am nevoie. Există cu rotile?

- Există.

- Vreau cu rotile. Docteur, eu vreau să aibă și un coș…

- ”Asta-i bună” îmi zic eu în gând. ”Nici nu aveți pretenții”… Ce coș?

- Da, să aibă vă rog ceva așa în față. Știti, eu când merg la baie trebuie să îmi duc multe lucruri: prosop, săpun, gel de duș, cremă de corp, apă de toaletă…

- Și toate cele necesare Madame Toussaud! Dar pt coș trebuie să plătiți diferența de preț. Casa de asigurări așigură doar deambulatoarele fără coș.

- Des imbéciles! Cam cît?

- Vreo 20 de euro.

- Cam scump. Dar știți pentru confortul meu merită, nu-i așa docteur?

- Așa e madame. Vă scriu deci un deambulator cu rotile și cu coș.

- Merci docteur!

Așa nu:

Așa DA:

Articol de pe Jurnal de Medic.

]]> http://adina.cheriches.ro/2012/04/22/madame-toussaud-are-nevoie-de-cos.html/feed 0 http://adina.cheriches.ro/2012/04/22/madame-toussaud-are-nevoie-de-cos.html http://rss.cheriches.ro/~r/Adina_Cheriches_Ro/~3/Lko1Z8cvoBQ/sindromul-antifosfolipidic-si-sarcina-s-au-inregistrat-progrese-considerabile.html http://adina.cheriches.ro/2012/04/17/sindromul-antifosfolipidic-si-sarcina-s-au-inregistrat-progrese-considerabile.html#comments Tue, 17 Apr 2012 20:27:25 +0000 Adina CHERICHES http://adina.cheriches.ro/?p=4451

Infertilitatea de origine autoimună, în principal reprezentată de sindromul antifosfolipidic, a beneficiat de progrese terapeutice considerabile permițând creșterea procentului de sarcini ajunse la termen de la 5-10% în anii 1980 la 90% în zilele noastre.

 Sindromul antifosfolipidic este definit prin asocierea:

• a cel puțin un criteriu clinic:

1. tromboză arterială sau venoasă sau
2. morbiditate obstetricală (cel puțin 3 avorturi spontane inexplicabile, decesul fetal intrauterin la mai mult de 10 săptămâni de amenoree) sau
3. una sau mai multe nașteri premature la mai puțin de 34 săptămâni de amenoree.

• și a unui criteriu biologic:

1. prezența unui anticorp anticardiolipină: IgM sau IgG ridicat
2. și a unui anticoagulant lupic.

Sindromul antifosfolipidic poate să fie primar sau secundar, cel mai frecvent unui lupus.

Aspirină-heparină. De la descrierea sindromului antifosfolipidic în anul 1987, tratamentul complicațiilor obstetricale a declanșat multe controverse. Primele tratamente au constat în asocierea aspirinei cu corticoizi, cu bune rezultate la început, dar care au fost criticate de studii ulterioare.

Aspirina singură utilizată la femeile care au avut 3 avorturi spontane în antecedente, a permis obținerea unui procent sarcini duse la termen de 40-45%.

Apoi s-a observat că asocierea Aspirină-Heparină are rezultate superioare de 70%.

În caz de eșec în asocierea aspirină-heparină s-a recurs la imunoglobuline. Locul lor în acest context nu este foarte clar definit dar rolul lor a fost demonstrat de mai multe studii.

În practică tratamentul trebuie prescris „ca la carte” ținând cont de vârsta pacientei, de antecedentele ei trombotice și de numărul de sarcini anterioare.

• La o femeie tânără fără antecedente trombotice și fără avorturi spontane în antecedente se indică un tratament numai cu Aspirină.
• La o femeie mai în vârstă cu antecedente de tromboză sau pierderi de sarcină se indică asocerea Aspirină-Heparină.

În ciuda tuturor controverselor legate de tratamentul acestor complicații obstetricale ale sintromului fosfolipidic, au fost realizate progrese terapeutice importante. Astfel în anii 1980 o femeie cu sindrom antifosfolipidic putea duce o sarcină la termen în mai puțin de 10%. Astăzi 90% din aceste femei pot spera să dea naștere unor copii sănătoși.

Sursa articolului: revista „LE QUOTIDIEN DU MÉDECIN”, N° 9115, din 16 aprilie 2012

Articol de pe Jurnal de Medic.

Sâmbăta seara, în Paris, la ora 21:30 căutam capela greco-catolică de pe strada Michel Ange, nr. 29 pentru slujba Învierii. O găsim repede dar în schimb nu vedem nici un loc liber de parcare. Zeci de mașini cu număr de SM (Satu Mare) sau MM (Maramureș) ocupau parcările ba mai mult și prima banda. Altele erau cu număr de Franța, dar tot ale românilor. Ii puteam recunoaște după coșurile de merinde aduse pentru binecuvântare: ouă roșii, pască, vin, toate acoperite cu pânzături albe brodate.

Într-un final intrăm și noi în capela unde erau minim 300 de oameni toți gătiți de sărbătoare. “Veniți de luați Lumina!” ne îndeamnă tânărul preot paroh al misiunii greco-catolice la Paris. In scurt timp capela s-a luminat de la sutele de lumânări. Toți într-un cor am început să cântam “Cristos a înviat din morți” și o emoție puternică m-a cuprins de îndată. Pentru moment am avut impresia că mă aflu într-o biserică din Maramureș. Acești români, majoritatea maramureșeni, stabiliți în Franța sau alții doar veniți temporar la lucru își păstrează tradițiile cu mare acuratețe. Lângă mine o familie de tineri erau îmbrăcați în costum popular, ea cu cămașă, poale și cătrințe, el cu cămașa, ițari și brâu. Din loc în loc câte o femeie mai în vârsta cu năframe brodate cu verde și rosu. Ce mi s-a părut foarte interesat: copiii vorbeau cu părinții lor în română iar între ei în franceză. La sfârșitul slujbei de Înviere, coșurile s-au alineat pe trotuarul din fața capelei iar preotul a trecut pe la fiecare și le-a binecuvântat cântând încă o dată toți în cor “Cristos a înviat!”

Am plecat de acolo cu bucurie în suflet, după ce ne-am hrănit puțin din bogăția tradițiilor românești, întărindu-ne credința cu care am venit din România, într-o țară săracă în valori morale și spirituale.

Articol de pe Jurnal de Medic.